Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuţă” Cluj-Napoca împreună cu partenerul său, Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara, au lansat proiectul „Fii responsabilă de sănătatea ta”.
În 2022, o rețea medicală multidisciplinară privată din zona de Nord-Est a inaugurat Spitalul de Recuperare Medicală, o importantă unitate spitalicească în regiunea Moldovei.
Reprezentanții Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București vin cu vești bune încă de la începutul acestui an.
Municipalitatea a câştigat o finanţare de peste 500 de milioane de lei pentru construirea noului Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie şi Boli Infecţioase.
Asociația PAVEL a fost selectată printre câștigătorii programului MOL pentru sănătatea copiilor, ediția a XIV-a.
Un număr de 214 copii au fost părăsiţi în maternităţi şi în alte unităţi sanitare, în perioada ianuarie-iunie 2022, cu doi copii mai puţini faţă de perioada similară din 2021.
S-a aprobat studiul de fezabilitate pentru construirea unei noi clădiri la Spitalul municipal din Tecuci, în cadrul unei investiții de peste 172 de milioane lei - peste 35 de milioane de euro.
Guvernul a aprobat, în ședința de luni, 19 decembrie, reabilitarea, modernizarea și dotarea secției TBC a fostului spital județean Arad, și transformarea acesteia într-un centru de îngrijiri paliative.
Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” implementează un proiect de modernizare, reabilitare și extindere a infrastructurii de gaze medicale, a rețelelor de energie electrică și a sistemelor pentru securitatea la incendiu.
2022 a fost încă un an câștigat de pacienții cu cancer în lupta cu boala, dar și a unui plan național de combatere și control al cancerului, arată reprezentanții FABC.
Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara vrea să achiziționeze roboți, echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale și a contaminării cu bacterii cu rezistență multiplă la antibiotice.
O companie de produse alimentare și băuturi anunță că de astăzi este mai aproape de pacienții oncologici.
Delegația ASSMB, care se află într-o vizită de documentare în capitala Franței, a vizitat Spitalul Rothschild, unitate de referință în domeniul serviciilor de recuperare și geriatriei.
Reprezentanții corporației Nvidia explică ce înseamnă, în contextul actual, un spital „smart”, adică o unitate sanitară inteligentă.
Reprezentanții Institutului Oncologic „Prof. Dr. Al. Trestioreanu” din București și cei ai Istituto Nazionale dei Tumori Milano | Fondazione IRCCS au semnat astăzi un acord-cadru de colaborare instituțională în domeniul Oncologiei.
Vineri, 25 noiembrie, va avea loc semnarea acordului-cadru de colaborare instituțională româno-italiană între Institutul Oncologic „Prof. Dr. Al. Trestioreanu” București și Istituto Nazionale dei Tumori Milano | Fondazione IRCCS.
În centrul orășelulului Roznov, intrat nu de multă vreme în rândul localităților urbane, se află se află unitatea „Ambulator și Spital de zi” amenajată la cele mai avansate standarde europene.
MSD a anunțat numirea lui Marcelo Pascual Morales în poziția de director general pentru operațiunile din România și Republica Moldova.
Patriarhia Română şi Ministerul Sănătăţii au semnat un protocol privind desfăşurarea activităţilor de asistenţă religioasă creştin-ortodoxă în unităţile sanitare subordonate Ministerului.
Ministerul Sănătății a pus în dezbatere publică un proiect de Ordin privind criteriile de performanță pe baza cărora se face evaluarea anuală a activității managerului spitalului public.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe